Daca exista un lucru bun pe lumea asta,acela este Visarea...pentru ca
visele oamenilor sunt aripi cu care acestia zboara spre cer...sunt
raspunsuri la intrebari pe care nu stim sa le formulam,sunt ilustratii
din cartea pe care sufletul o scrie pentru tine. Trebuie sa intelegem ca
nu putem schimba noi lumea, oricat ne-am stradui ...oricat am
plange...ne ramane singura speranta ca maine este o noua zi ... ca va fi
bine...cine stie...poate...dar chiar daca viata ne ingenunghiaza,nu
uitati sa zambiti si sa gasiti puterea de a ridica fruntea sus si a
merge mai departe...cel putin eu asa am decis ca de acum voi privi de pe
fereastra optimismului... si stiti care e partea frumoasa? Ca de pe
acea fereastra, am sa va pot vedea si pe voi radiind de fericire...asa
ca nu pot decat sa va spun fiti fericiti si zambiti.
...Nu-mi pot imagina viața fără speranță, fără vis. Este o posibilitate de neexplorat, un întuneric, întunecimea căruia n-o pot măcar vedea. Unde e visul e și lumina conștientului și cu atât mai mult visul, jur-împrejurul meu, cât realitatea despre care îmi spun simțurile corpului și intelectului este amenințată de întunericul acela fără formă. Într-adevăr, mai mult speranță este, aripi desenate, și într-un ungher al sufletului rămășițe ale unor modele frânte. Între mine și ceilalți n-am găsit un material suficient de bun ca să reziste soarelui. Iar celălalt cer e așa departe... Până unde ajung cu ochii, când mă ridic pe vârfuri, numai păreri de îngeri văd, urme dintr-o materie mai fină ca lumina, care se risipesc dacă le-atingi. Lumină, da, fericire, optimism, voință, toate îmi sunt la îndemână, unelte doar, în așteptare, și schițele ca o întrebare pe care n-am știut să o exprim. Eu sunt răspunsul încă nedevenit, doar om. Și sufletul continuând să mă imagineze 'n cartea de colorat cu care-l amăgesc: ”Nu există cuvinte, vezi? Doar forme dintr-un vis, din visului Lui...”
...Nu-mi pot imagina viața fără speranță, fără vis. Este o posibilitate de neexplorat, un întuneric, întunecimea căruia n-o pot măcar vedea. Unde e visul e și lumina conștientului și cu atât mai mult visul, jur-împrejurul meu, cât realitatea despre care îmi spun simțurile corpului și intelectului este amenințată de întunericul acela fără formă. Într-adevăr, mai mult speranță este, aripi desenate, și într-un ungher al sufletului rămășițe ale unor modele frânte. Între mine și ceilalți n-am găsit un material suficient de bun ca să reziste soarelui. Iar celălalt cer e așa departe... Până unde ajung cu ochii, când mă ridic pe vârfuri, numai păreri de îngeri văd, urme dintr-o materie mai fină ca lumina, care se risipesc dacă le-atingi. Lumină, da, fericire, optimism, voință, toate îmi sunt la îndemână, unelte doar, în așteptare, și schițele ca o întrebare pe care n-am știut să o exprim. Eu sunt răspunsul încă nedevenit, doar om. Și sufletul continuând să mă imagineze 'n cartea de colorat cu care-l amăgesc: ”Nu există cuvinte, vezi? Doar forme dintr-un vis, din visului Lui...”
RăspundețiȘtergere